Tiberiu, întâmplător ne-am cunoscut la un FLOSS Camp (sper că am scris
corect) acum aproape 10 ani, deci știu că ești un tip OK, ia ce scriu
mai jos ușurel, nu ca un atac la persoană.  Am tot respectul pentru cum
îți câștigi existența, nu mă îndoiesc că e și interesant.

E bine de știut că Oracle Linux este în forma actuală o alternativă
viabilă pentru CentOS.  Deci și sugestia lui Cătălin Mureșan n-a fost
la mișto.  Scuze Mătă!  :-D  Dar asta nu compensează toate chestiile
negative pe care lumea le asociază cu Oracle.  (La care adaug și io
mai jos pățania personală, pentru că la un moment dat mi-am dat seama
că ar putea fi chiar mai relevantă decât credeam).

Nivelul de așteptări în ce privește Oracle fiind extrem de scăzut
(îndrăznesc să spun sub 0, adică negativ), mie personal nu-mi dă
încredere că Oracle va menține Oracle Linux după ce dispare CentOS din
peisaj.  Deci prefer să mai aștept încă un an cu CentOS 8 și să iau o
decizie atunci, poate se mai limpezesc apele.

În fine, minima experiență personală pe care am avut-o cu Oracle a fost
când am avut nevoie de OpenSSL 1.0.2 (free software!) pe Solaris 10.  E
drept, aveam nevoie de varianta oficială de la Oracle pentru un software
ce trebuia suportat pe Solaris 10 în tandem cu OpenSSL-ul lor.  Dar asta
nu justifică toate opreliștile puse (și prețuite!) artificial de Oracle
pentru pachetul lor OpenSSL.  Ca dovadă că se poate altfel chiar în
mediul corporatist, IBM le oferă (aproape) liber pentru AIX-ul lor, e
îndeajuns un cont IBM ce nu costă nimic.  La Oracle îmi trebuia licența
lui pește prăjit + mega pachetul de suport pentru chestii extra + poate
și un rinichi, cum au sugerat alții mai hârșâiți.  Pentru un software
open-source!

Acuma mno, problema în esență e că aveam clienți ce voiau să rămână pe
Solaris 10, suportat pentru aproape 1.000 de ani, iar noi voiam să le
luăm banii pentru produsul nostru, care din motive de securitate avea
nevoie (la vremea respectivă) de cel puțin OpenSSL 1.0.2.  Și nu puteam
include OpenSSL static pentru că trebuia sa fie la latitudinea
administratorilor sistemelor respective să actualizeze OpenSSL când
apărea vreo problemă de securitate (cu patch de la Oracle), dar fără să
actualizeze produsul nostru (care avea nevoie cel puțin de o rotație
completă a planetei în jurul soarelui pentru a trece testele lor de
conformitate încă o dată).

Ceea ce mă gândesc acuma că ar putea explica și CentOS Stream…  Pentru
că realitatea este că a cam trecut vremea în care lansai o versiune
majoră, ȚÂȘPE punct zero, iar apoi suportai versiunea asta majoră
pentru aproape 1.000 de ani, cu mici petice pe ici pe colo.  În timp,
de peticele astea a fost nevoie din ce în ce mai mult prin punctele
esențiale, iar iluzia șandramalei menținute ad infinitum se năruia după
câțiva ani.

Apropo, Red Hat a tras-o produsului nostru o dată din punctul ăsta de
vedere, pentru că a trecut într-o actualizare minoră la OpenSSL mai nou
și incompatibil, de la 1.0.1 la 1.0.2.  Noi compilam ferice pachetele
noastre în VM-uri CentOS 7 actualizate, iar la un moment dat ne-am
trezit că aveam clienți cu RHEL 7.3 (și OpenSSL 1.0.1) ce nu mai puteau
rula ultima versiune a produsului (compilat cu OpenSSL 1.0.2 din
versiunea 7.4).

În fine, acuma că iluziile astea se năruie plenar, începând cu Microsoft
Windows și terminând cu Oracle Solaris, OS-urile importante par să
treacă la un alt model de dezvoltare, în care nu mai primează versiunea
majoră, ce devine irelevantă.  Totul va fi „în flux”, nu contează de la
ce ai pornit când ai instalat, ci cât de la zi ești cu actualizările de
la producător.  (Un model familiar utilizatorilor Gentoo, ce se vor
simți răzbunați pentru eternitate!)

Deci, cine știe, poate Red Hat e bine intenționat și CentOS Stream e de
fapt un model al felului în care va fi menținut RHEL?  Dar parcă nu-mi
vine să cred că și RHEL 8 va avea aceeași soartă…  Caz în care ce scuză
pot avea pentru a nenoroci utilizatorii CentOS 8 peste un an?!?  :-/


On Mon, Dec 14, 2020 at 05:23:23PM +0200, Tiberiu ATUDOREI wrote:
Disclaimer: sunt angajat Oracle de peste 14 ani ...

"Need a stable, RHEL compatible alternative to CentOS?
Oracle Linux is easy to download and completely free to use. Free source
code, free binaries, free updates, freely redistributable, free for
production use."
"Oracle Linux Support
Oracle Linux, which is 100% application binary compatible with Red Hat
Enterprise Linux, is free to download, use, and share. There is no license
cost, no need for a contract, and no usage audits. For business-critical
infrastructure, consider Oracle Linux Support."
https://www.oracle.com/linux/
Adica: nu e nici o diferenta intr-un fel intre ce iti ofera CentOS si ce
iti ofera OEL. Nu iti baga nimeni mana in buzunar (sau sa iti ceara un
rinichi).
Ceea ce conteaza cu adevarat e cum se propaga software downstream (si din
punctul meu de vedere CentOS sau OEL erau cam la fel), plus ca OEL are
si ceva software in plus orientat pentru mediul enterprise...
Si mai e o chestie: multi uita ca nimic nu e gratuit pe lumea asta. Si
accesul la software gratuit costa, cineva plateste pentru infrastrucura aia
si pentru suportul software (de care beneficiezi si tu free-rider chiar
daca nu cumperi suport).
Si privind lucrurile din interior, lucrand in suport la Oracle (ceva mai
special, nu omul de la suport care lucreaza la SR -uri pe banda rulanta ci
din organizatia Advanced Customer Services, oamenii care se duc direct la
client si instaleaza software si fac upgrade-uri si aplica patch-uri
si rezolva problemele si daca e nevoie ii iau la suturi pe aia de la suport
daca nu se misca destul de rapid)...lucrurile se vad altfel. N-am vazut
nici o   geanta frigorifica portabila cu rinichi pe aici ...si nici nu
ma intereseaza aspectul. Exista niveluri de suport pentru toate buzunarele.
Si mai e un aspect: infrastructura organizatiilor mari nu se face cu CentOS
sau ScientificLinux. Nu pot sa compar cate instalari sunt de CentOS linux
si cate sunt de OEL. Dar as putea paria ca pe unde am facut eu
instalari chiar si serverele de test (sau ceva de genul asta) nu erau
facute cu CentOS.
Acum depinde si de experienta personala. Poate ai instalat 10 servere cu
CentOS...sau 20...sau 100. Si ai fost multumit si te-ai simtit "tradat"
cand CentOs a fost preluat de RedHat si RedHat de IBM si na belea ca cineva
sus acolo la IBM a zis ca din motive financiare sau tehnice e mai bine ca
CentOs sa devina upstream in loc de downstream. Sa va zic ceva: si eu as fi
facut la fel. Asa e logic dpdpv business.
Bineinteles ca rindurile astea sunt o argumentatie "pro domo" dar nu sunt
un rant sau o replica la ce a zis Wolfy. (In paranteza fie spus, ne stim de
35 de ani, am fost 5 ani colegi de facultate in aceasi grupa, amandoi vechi
utilizatori de linux eu din '94 el probabil chiar mai inainte, amandoi
membri fondatori la ProLinux Romania). E foarte simplu: moneda are 2 fete.
El va poate spune cum se vede din partea de utilizator, eu va pot spune cum
se vede din partea cealalta. El va poate spune cum e treaba ca admin care a
instalat 100 (sau cate or fi fost, fac o apreciere bruta) de servere pe
tarlaua lui, eu va spun parerea mea de inginer care a instalat in 12 ani
cred ca peste 10.000 servere in datacentere din toata lumea, fie prezent
fizic fie remote, din America de Nord si de Sud si pina in Emirate
si Arabia Saudita si din tarile Nordice si pina in Africa de sud. Cu
clienti banci, telco, centre medicale,corporatii, ministere,
agentii guvernamentale...si chiar servicii secrete.  Si unde OEL era "la
baza", in multe cazuri venea preinstalata pe servere sau o rezolvam rapid
in 1 ora sau 2, ce e mai interesant e softul de deasupra OEL si care e mult
mai complex si pe ala il faci in 2 ore sau poate in 2 saptamini... Cred ca
as putea paria ca multe din chestiile importante pentru fiecare dintre voi
(si nu vorbim de contul de facebook sau de adresa de gmail) trec prin
servere instalate de mine sau de unul din colegii mei.
Pe scurt (ca s-a lungit mosul la vorbe degeaba): "CentOS...OEL...it doesn't
matter. A choice must young padawan make". Un linux "asamblat" de o
corporatie sau crosetat de unul "pa persoana fizica" ...depinde de
gustul fiecaruia. Si cat de linistit vrea sa doarma noaptea. (in paranteza
fie spus, cum se vad lucrurile de pe partea mea, in ultima vreme cam pierd
week-end-urile si unele nopti ca upgrade-urile se fac la cererea
clientilor in week-end si noaptea  ...eu si Ave am avut parte de 2 zile
"linistite" in week-end si ne pregatim pentru o portie suplimentara de
"liniste" la noapte).




On Mon, Dec 14, 2020 at 1:39 PM manuel "lonely wolf" wolfshant <
wo...@prolinux.ro> wrote:

On 12/14/20 12:52 PM, Cristian Paslaru wrote:
> "which tracks just *ahead* of a current RHEL release"
>
> Din ce inteleg eu, nu o sa mai fie dupa RHEL, ci inainte, adica noi cei
ce
> folosim CentOS 8 Stream o sa fim testerii lui RHEL 8, si ar trebui sa fim
> cu ceva mai multa bagare de seama.
exact. si se duce pe cimpii si ABI-ul kernelului pt ca o sa fie tot
timpul diferit de cel din minor release-ul de RHEL cu care coexista
>
> Asta nu inseamna ca ofera doar 1 an de actualizari, asta este doar pentru
> old way of doing things.

1 an mai are CentOS 8.


_______________________________________________
RLUG mailing list
RLUG@lists.lug.ro
http://lists.lug.ro/mailman/listinfo/rlug_lists.lug.ro

_______________________________________________
RLUG mailing list
RLUG@lists.lug.ro
http://lists.lug.ro/mailman/listinfo/rlug_lists.lug.ro

_______________________________________________
RLUG mailing list
RLUG@lists.lug.ro
http://lists.lug.ro/mailman/listinfo/rlug_lists.lug.ro

Raspunde prin e-mail lui