salut 2. daca tot apelezi/trimiti la resurse externe, de ce nu incerci sa inglobezi ceva din zona national geographic (stiu ca avea ceva contract cu edu.ro la un moment dat) sau discovery. am vazut niste proiecte educationale care preluau si fluxuri video cu potential educativ din surse externe. minunate mici realizari. din pacate, mici, dar scalabile sau automatizabile (instrumentul?). in alta ordine de idei, una din cele mai serioase probleme in zona educationala este realizarea unui scenariu didactic in care sa pui in evidenta si sarcinile didactice, dar si resursele (probabil aici intra partea voastra + instrumentele de acces la solutii externe, dar integrate in smecheria voastra). intreaba-l pe emil ce nu ai inteles din ce am zis. ca fapt divers, daca asa bine cunosti sucevenii mei, ia legatura cu conf. univ. dr. ioan maxim, directorul departamentului psiho-pedagogic. se pricepe putin mai mult ca mine la ce am zis eu mai sus. poti zice ca vii din partea mea, daca ceilalti suceveni, prietenii tai nu iti dau link-ul spre sufletul lui. succes!
3. daca ai flux de redirectionat pe subiect, accept cu placere, chiar si pe privat. e un domeniu in care m-am jucat si imi place sa stiu cine/ce/cat/cum/dece/etc face. sa zicem ca din motive de sf. justin. mersi. t. 2015-11-15 19:54 GMT+02:00 Marian Banica <[email protected]>: > Salut Tiberiu, > > Legat de "ora de istorie" si alte materii care nu au neaparat > aplicabilitate imediata cel mai important program pe care il vom folosi va > fi www.kiwix.org > Pe scurt cu Kiwix poti downloada wikipedia si proiecte facute cu mediawiki > in crearea de documentatii. > www.enciclopediaromaniei.ro este o resursa importanta aici. > > 3) nu e subiect de discutii. Proiectul este independent si este bazat pe > Ubuntu (nu Gentoo). > > > 2015-11-15 19:43 GMT+02:00 tiberiu socaciu <[email protected]>: > > > salut, > > > > 1 felicitari sincere pentru fork/remix/etc. orice efort trebuie laudat. > > > > 2 putin input de la consultant mai in tema (legat de curricula > romaneasca) > > nu v-ar strica. cu ce ai acolo + multa bunavointa acoperi maxim 3% din > > programa scolara (clasele P-XII/XIII). hint pe gratis: incearca de jos in > > sus (cu cat esti mai jos, ai sanse mai mari ca sa acoperi curricular > > educatia din pilonul statului social). sunt curios cum vezi ora de > istorie > > sau de literatura sau de fizica atomica cu instrumente de tipul celor > > inglobate pe acest distro. mersi. > > > > 3 cum stati cu fork-ul pentru zona de military si ochi albastri? sunt > > foarte curios (o sa mor repede, ca iepurasul din banc). nu da raspuns > daca > > raspunsul nu e unul traznet. mersi. > > > > succes in continuare! > > > > t.s. > > > > > > 2015-11-15 16:49 GMT+02:00 Marian Banica <[email protected]>: > > > > > Salutare, > > > > > > De cateva zile am lansat versiunea PREVIEW a unui remix Ubuntu LTS > > (14.04) > > > numita LinuxEDU care are ca scop promovarea in scoli a solutiilor > libere. > > > > > > Scopul este de a aduce in atentia profesorilor resursele libere care > pot > > fi > > > folosite si care ar merita adaptate mediului educational romanesc. > > > > > > Iata o scurta lista pentru exemplificare: > > > - GNU Octave (matematica) > > > - Avogadro (www.avogadro.cc) editor de molecule (chimie) > > > - Kiwix (www.kiwix.org) - posibilitatea de a downloada wikipedia si > alte > > > enciclopedii > > > > > > Puteti gasi aici proiectul: > > > www.sourceforge.net/projects/educatie > > > > > > De asemenea raspundem tututor intrebarilor care apar aici: > > > www.answers.launchpad.net/linuxpentrueducatie > > > > > > Mentionam ca avem si un site care este inca in lucru ( > > > http://www.linuxpentrueducatie.ro) > > > > > > Pentru vizualizare va trimitem cateva printscreen-uri pentru a > demonstra > > > faptul ca nu este necesar a fi un super erou pentru a folosi astfel de > > > resurse chiar daca esti utilizator al unor sisteme de operare > comerciale. > > > > > > LinuxEDU > > > < > > > > > > https://docs.google.com/folderview?id=0B43Ue4iKpyivZkhab1V5Q1JXWU0&usp=drive_web > > > > > > > > > > Pentru dezvoltatori: > > > Avem un script care se numeste Constructor cu care se poate genera > foarte > > > usor ISO-uri > > > www.github.com/educatie/constructor > > > > > > El este realizat de catre Calin Miclaus de la ARLug (Arad Linux User > > Group) > > > si care a dezvoltat anterior Decebal Linux. > > > > > > Ne-ar fi util daca ati putea transmite si altor dezvoltatori. > > > Daca vreti va puteti subscrie listei noastre de mail de aici: > > > https://launchpad.net/~linuxpentrueducatie > > > > > > Mentionam doar ca remix-ul este bazat pe Ubuntu LTS (14.04) iar prima > > > versiune finala va purta numele unui cercetator roman celebru, Emil > > Palade. > > > > > > Idei de software liber care poate fi inclus ne-ar fi util si ne-ar > placea > > > daca ar auzi de acest proiect si profesori din licee si scoli. > > > > > > Va multumim, > > > Marian Banica, Calin Miclaus, Eduard Munteanu, Alexandru Chiuta, Emil > > Onea, > > > Iulian Ghetau > > > _______________________________________________ > > > RLUG mailing list > > > [email protected] > > > http://lists.lug.ro/mailman/listinfo/rlug > > > > > _______________________________________________ > > RLUG mailing list > > [email protected] > > http://lists.lug.ro/mailman/listinfo/rlug > > > _______________________________________________ > RLUG mailing list > [email protected] > http://lists.lug.ro/mailman/listinfo/rlug > _______________________________________________ RLUG mailing list [email protected] http://lists.lug.ro/mailman/listinfo/rlug
