Salut! Acum aproape un an am primit pe această listă un email legat de un job la Red Hat (biroul din Brno, Cehia), de Technical Support Engineer (TSE). Am fost acceptat pentru acel post și lucrez acolo de la începutul anului iar acum revin pe listă pentru a retransmite mesajul de "Angajăm!"
Pe scurt, postul poate fi descris ca "a sysadmin's sysadmin" (așa cum mi-a fost și mie descris prima dată) pentru că suntem punctul de contact al Red Hat către administratorii de sistem care au nevoie de ajutor pentru a folosi produsele noastre. Job-ul implică interacțiune directă cu clienții Red Hat (predominant printr-un sistem de tichete și ocazional telefonic) iar convestațiile sunt tehnice (și implică ceva mai mult decât "did you try turning it off and on again"). Biroul din Brno se ocupă de cazurile cu prioritate înaltă de la clienții mai mari (probleme mai dificile, cu timp de rezolvare mai scurt). Avem mai multe echipe, concentrate pe domenii diferite (Kernel, Network, Storage, Filesystems, Cluster, Virtualization, OpenStack, Services etc.). Echipa este încă în creștere deci există posturi în majoritatea subechipelor. Postul are mai multe niveluri de experiență (Associate TSE, TSE, Senior TSE). Eu sunt în echipa de Kernel și căutăm persoane care au și o minimă experiență în programare low level (system and/or kernel programming). Absolvenți de Calculatoare la UPB se încadrează în categorie. Descrierea postului: http://jobs.redhat.com/jobs/descriptions/technical-support-engineer-brno-jihomoravsky-kraj-czech-republic-job-1-5762331 Sunt disponibil pentru întrebări. Mersi! _______________________________________________ anunt mailing list [email protected] http://lists.lug.ro/mailman/listinfo/anunt _______________________________________________ RLUG mailing list [email protected] http://lists.lug.ro/mailman/listinfo/rlug
